nothing…

I feel the end so near. feels like all my inside is slipping away from me. i don`t have air and i feel cold.

simt nevoia mereu sa ma salvezi pentru ca eu nu pot. eu ma adancesc in acest abis mocirlos si ma batjocoresc si rad de mine, si-apoi vin la tine sa ma alini, sa ma consolezi, dar tu nu intelegi. tu nu vezi cat de fragila sunt, si ca vulnerabilitatea mea imi este cel mai aprig dusman. simt nevoia sa te pedepsesc si o fac pedepsindu-ma pe mine. ai fi mandru de mine, ma transform incet in persoana aia care vrei tu sa fiu. mi-ai distrus castelul de nisip, l-ai calcat in picioare, n-am unde sa revin si acum ratacesc…pe cai neumblate, prin suflete meschine, prin brate straine. caut alinarea care tu mi-ai refuzat-o de atatea ori pe buzele altcuiva si o gasesc de fiecare data mai dulce, pentru ca apoi sa se prefaca in pelin. si gustul asta ma sufoca, ma ucide pe dinauntru si totusi nu ma pot opri. e singura care ma mai tine ancorata in realitatea asta mizera in care tu-mi intorci spatele cand am cea mai multa nevoie de tine. si nici macar n-o faci constient si asta doare chiar si mai tare. nu-mi auzi chemarea, nu vezi in ochii mei cum cad, cum decad si totusi sper sa ma salvezi. si asteptarea asta ma descompune in mii de particele care se strecoara prin gaurile pamantului si dispar. si cand ai sa intelegi tacerea mea graitoare, n-o sa mai ai ce sa salvezi. ti-ai legat mainile la spate ca sa nu ma poti prinde in caderea mea. stai si te uiti cum, in caderea mea, ma fac mica, mica cat roua diminetii topita de soare. te uiti si nu intelegi ce se intampla. iti zic eu atunci, lasa-ma sa te luminez: ma pierzi, si cand o sa-ti dai seama de asta n-o sa mai ai ce face. prapastia dintre noi se mareste cu fiecare ochi inchis la privirea mea a carei licarire se stinge tot mai des. imi vajaie capul si-mi tremura corpul de furie: “Orbule! orbule! uita-te la mine cum ma evapor. O sa fie prea tarziu, prea tarziu! si ce-ai sa ma mai plangi? si nici macar lacrimile tale nu ma mai vor invia”

iar

iar ai aparut. de fiecare data cand ma astept mai putin, de fiecare data mai violent. vii la mine de fiecare data cand toti te abandoneaza. eu sunt refugiul tau. scoarta pe care tu esti parazit. si eu cad de fiecare data tentatiei. si de data asta am fost acolo pentru tine. dar pana cand, dragul meu? nu mai pot fi umbrela ta pe timp de ploaie. asa ca azi a fost sfarsitul. renunt la mine sa-ti fie tie bine, si decad de fiecare data mai rau. dar azi am simtit ca nu mai e nimic. a trecut prea mult timp, prea multe lucuri ne despart…Ea, El..chiar noi. nu mai suntem aceeasi. din ce-am fost n-a mai ramas decat trupurile noastre..mai bine zis trupul meu care il vrea pe al tau..numai ca si el este dat altcuiva… si totusi ce-ar fi? ne stim deja prea bine fiecare particica a trupului…

si iar…imi doresc si te doresc…si nu se poate.

anyway…like a wise man said”go with the flow”

agony…

este 3.22 dimineata si ru tastez. am visat urat si nu nu am mai putut adormi. am visat-o pe morhiana,murise, dar de fapt nu, un vis twilight zone. nu stiam cum sa-mi distrag atentia si ti-am dat mesaj, Dragon, dar m-am gandit ca dormi(daca n-ai fi in club, da e deja tarziu pentru tine:p) si apoi m-am gandit la El. el sigur e treaz, gen nu doarme, pentru ca treaz sigur nu e. oare de data asta ce e? am trecut mai departe? prizam, ne intepam, sau doar tragem? ma rog. nici mara nu mai conteaza…

si mi se pare trist pentru ca m-am speriat si m-am trezit si nu aveam pe cine sa iau in brate, alteori aveam, acum insa, doar eu si singuratatea mea. ar fi trebuit sa fie o seara linistita in care sa odihnesc pentru ca maine o iau de la capat cu licenta, insa uite cum stau si scriu iar despre El,  despre Celalalt, despre atatia altii si totusi singura. si ma gandesc: plm, what`s weong in this picture? and i don`t find any other answer then: “You, you and you…you all”

guess who

am fost aseara la concertul de lansare “probe audio” al lui guess who! il stiam dinainte de la Anonim..si a avut destul de multe colaborari si cu Parazitii(totusi acestia nu au fost prezenti la eveniment, wonder why?) oricum seara a fost destul de reusita si omu a facut un show incredibil. in plur are plamanii bine dezvoltati, microfoanle nu prea mergeau la capacitate maxima si totusi s-a descurcat onorabil. am vazut ca au postat multe clipulete de la lansare pe youtube so…check it out! plus blogul lui www.guess-who.ro.

e foarte bune tipul…and cute as hell:P, dah! i`m a girl, nu puteam sa nu remarc asta.

Vis

Ies din Universitate si ma indrept spre fantana. Vorbesc la telefon si probabil mi se da o veste proasta caci imi sterg ochii inlacrimati. Urc prima treapta..si a doua…cele doua trepte care ma ajuta sa ajung mai aproape de tine…Te vad esti acolo. Ma asez in fata ta, ridici capul si ma vezi, imi spui buna, eu iti zic “ridica-te”.  Ma vezi tulburata asa ca te ridici mecanic. Ma arunc in bratele tale si incep sa plang in hohote si-ti zic sa ma duci departe de acolo, de aici, sa ma ascunzi de lume. Oarecum stanjenit imi spui ca astepti pe cineva si ca….  “Nu ma parasi, te rog. Nu iar. Stai cu mine. Macar de data asta.”, ii zic.  Ma simti cum tremur si te induiosezi. “Fie”, iti zici. Si ma cuprinzi cu bratul de umeri si coboram impreuna cele doua trepte si ridicand ochii impaienjeniti de lacrimi vad ca nu mai suntem acolo….o poienita…asta vad. “Oare cat am mers?”, ma gandesc! Ma intorc spre tine, ma privesti si chicotesti, esti mandru ca ai reusit sa ma duci in locul meu de vis.. o poienita cu flori mici si multicolorate si un parau susurand….Tu si Eu…. Ma asezi pe iarba si ma saruti, imi inchizi ochii sarutandu-i gingas “Inchide-i!”, imi zici. Ii tin inchisi o perioada, nu se aude decat paraul, ma cuprinde o senzatie de teama si-i deschid…Tu nu mai esti. “Iar ai plecat”…

Mereu visele mele se sfarsesc cu tine plecand….

win the lost…

ma minti, nu-i asa? eu asa simt. imi zici ca eu contez in viata ta dar faci tocmai invers. dar nu-i nimic, nu-i bai. nu esti atat de important in viata mea, nu esti El. nici macar nu ma inspiri. nu-mi vin in cap decat cuvinte insipide, fraze banale, pe cand El…imi inspira atatea sentimente incat mainile mele nu se mai opresc din tastat. te-ar durea sa auzi asta, nu? dar nu sunt asa cruda sa-ti zic, doar esti si tu un sufletel, unul meschin si lipsit de substanta, dar cine sunt eu sa te judec? totusi e pacat, e pacat sa nu stii sa profiti de clipa si e si mai pacat sa te joci… de unul singur. caci eu am iesit din jocul tau de ceva vreme, dar tu ai continuat si asta ne-a indepartat mai mult, definitiv chiar. azi ceasul a ticait in favoarea ta, dar n-ai stiut sa il asculti, si acum ai pierdut. e prea tarziu! tirbusonul tau a ruginit, iar sticla mea de vin s-a consumat deja, am baut in amintirea Lui. asta cred ca doare si mai rau, nu? dar stii cum sunt, nu menajez pe nimeni, iar tu nu te-ai ridicat la limita asteptarilor, desi aveai toate atuurile…insa El mi-a spus ca nu esti indeajuns de bun pentru mine, asa ca te mai las sa coci, pentru ca acum esti prea crud, te las sa inveti ca prin cuvinte nu cuceresti decat clipa de moment, pe cand prin fapte cuceresti timpul.

A trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai auzit…stiu…mi-a fost greu sa-ti scriu…nu mai stiam ce sa-ti zic..aceeasi replica mereu..”mi-e greu, mi-e dor”. nici acum nu s-a schimbat prea mult, tre`sa recunosc, dar acum e altceva. acum o sa fie 1 mai. si a ramas sa ne vedem in vama. dar eu n-o sa ajung anul asta. asa ca sa nu ma astepti…oricum n-ai fi facut-o, insa eu daca as fi venit, as fi stat pe plaja aia nemiscata, ca o balena esuata, exact asa, asteptandu-te, pe cand tu cred ca ai si uitat ca anu asta urma sa ne vedem…acolo..aproape de mal, pe bucatica noastra de plaja. anul asta n-o sa vad marea de 1 mai, dar nu-i nimic, caci ma duc in vremuri trecute, pe urmele cavalerilor si ale domnitelor imbujorate de priviri pofticioase…o sa ma duc prin ruinele Sighisoarei, si la castel. da, la castel, la Conte, sa-l rog sa ma faca nemuritoare  si rece precum Lucifer. ma voi duce sa uit de tine, sa te-arunc in prapastii si codrii, sa te dau lupilor si ursilor sa te sfasie, sa te strig in gol si sa te pierzi in vale. dar stiu ca gandurile mi se vor scalda in briza marii si in valurile inghetate si se vor parpali in nisipul ranced si te vor cauta frenetic printre multime. si-or sa te gaseasca…ca de fiecare data..in acelsi loc..in bratele ei…si-au sa se supere…si-au sa te huleasca…si-au sa dea cu picioarele in tine, pan-ai sa te faci mic de tot, cat bobul de nisip,si-o sa te contopesti cu el si nimeni n-o sa mai poata sa te recunoasca. si-o sa ratacesti de unul singur, stingher…la fel ca mine.

it was just a foolish game

nothing lasts forever…

stii…am incercat de nenumarate ori sa-mi explic ce s-a intamplat…sa rememorez toate momentele in care lucrurile au luat-o intr-o directie gresita si inca nu gasesc nicio explicatie. si totusi, cu timpul, am observat ca nu prea mai conteaza, ca m-am resemnat(fara sa inteleg totusi – si asta ma sfasie pe dinauntru), ca nu mai doare asa tare(si totusi nu pot sa-mi retin lacrimile cand privesc pozele), dar stiu sigur ca mi-as fi dorit sa-mi raspunzi la cea mai grea intrebare dintre toate: De ce?

si cel mai mult ma enerveaza ca toata lumea are ceva din tine…si ca in momentul cand ma simt ranita, ma refugiez cu gandul la clipele cand eram noi doi, desi tu m-ai ranit cel mai tare in momentul cand m-ai privat de iubirea ta, de prezenta ta. dar mai stiu si ca n-as mai putea sa ma intorc la ce-a fost si altceva nu cred ca mi-ai putea oferi. oricum acum vorbesc in van pentru ca tu esti fericit…cu altcineva…iar eu sunt…inca in viata strabatand valuri de dezamagiri, de sperante desarte si minciuni. cateodata am impresia ca nu mai am nimic al meu din mine, ca toate au ramas la tine. ma simt pustiita si inca nimeni nu poate sa umple golul asta in mod permanent. dar inca mai cred, mai cred intr-un final fericit pentru mine, chiar si fara tine…pentru ca merit, pentru ca am dat 100%, iar daca tu n-ai stiut sa vezi si sa apreciezi asta…atunci a fost pierderea ta. eu am facut deja pace cu mine, sper sa poti s-o faci si tu de fiecare cand o sa te gandesti la greselile facute in trecut, si implicit la mine….

Noapte Buna!

email

Stii ce-mi ziceai tu mai de mult..ca astepti sa se alinieze planetele ca sa ne sincronizam si noi…cred ca lucru asta n-o sa se intample niciodata. Si e destul de ciudat faptul ca as vrea sa cred asta, as vrea sa cred in tine, dar am impresia ca minti, ca ma minti. Si atunci nu inteleg rostul celorlalte lucruri. De ce vrei sa ma tii langa tine, cand tu nu vrei sa fiu alaturi de tine. Si ma enerveaza ca te ascunzi in spatele celor mai banale lucruri: munca, prietenii, oboseala. Atunci eu pe ce loc ma situez, cand o sa ai timp si pentru mine, caci nici munca, nici prietenii, nici oboseala nu vor disparea.

Si as vrea sa-ti zic….nu ma mai suna, nu mai da mesaje, dar ma trezesc in imposibilitatea de a pronunta aceste cuvinte cu voce tare. Chiar si acum cand le-am scris, degetele mele au ezitat sa tasteze literele.  Insa tot acest  joc ma tulbura,  ma intriga  si ma epuizeza.  Nu e genul meu sa stau si sa astept ceva ce nici nu stiu macar ce astept. N-am nicio certitudine, nicio garantie…Nimic.

Si te pricepi atat de bine sa te joci cu mine verbal, sa intorci cuvintele pe toate partile cat sa te avantajeze pe tine in pozitia pe care vrei s-o adopti. Insa cand vine vorba sa demonstrezi prin fapte, te remarci prin lipsa oricarei intentii de a actiona intr-un mod sau altul. Asa ca esti contradictoriu in gand si gest….si ma enerveaza teribil chestia asta.

iar daca ti-as zice toate chestiile astea probabil n-ai intelege, asa ca n-am s-o fac inca.  Insa ma voi indeparta incet, si totodata brusc, ma intorc in lumea mea si ma izolez de-a ta, caci lumea ta mi-e vitrega si nu prea ma vrea la sanul ei, de fapt nu ma vrea pentru ca tu nu ma vrei.

Orbitor – Mircea Cartarescu

….tinerii se iubeau. Îşi mâncau gurile, îşi lingeau sfârcurile, îşi strângeau carnea tare a feselor. Îşi dezmierdau sexele până la umezeală şi tumefiere, le prindeau în palmă, le pătrundeau cu degetele. Se-ntorceau unul între picioarele celuilalt ca să savureze gustul dulce si fad al labiilor umede, al anusului stelat dintre minunatele emisfere, să-şi umple gura cu vigoarea şi tandreţea inimioarei vinete de la capătul membrului pe care fata îl alinta pe toată lungimea lui cu buzele şi cu limba. Şi pe când se afundau în mireasma şi textura şi plăcerea ameţitoare a vederii testiculelor şi pubisului şi feţei interioare a pulpelor, şi clitorisului micuţ în teaca sa de pieliţă, pe când devorau dulce cu gurile însetate, simţeau din plin, ca pe o damnare, disperarea de a nu avea destule mâini, destule buze, destula piele, destule ramnificaţii nervoase ca să-l soarbă cu totul pe celălalt, să se sature odată de pustiitoarea plăcere….”