Lonely Petunia in an onion patch

Ne intalneam intr-o cafenea
Unde nimeni nu stia
Si ne zambeam
Cand planuiam sa cucerim Vestul
Ne sarutam, nu ne pasa
De lumea ce ne-nconjura
Aveam dorinta sa iubim
Ne promiteam sa-mbatranim
Pe o veranda la un ceai
Scaldati de soare
De raul lumii ma fereai
Sub palma ta ma ascundeai

Iar gustul de madlena
Iti va reveni de fiecare data
Cand iti vei aminti
Ce n-a vazut Parisul
Doar in fotografii
Ai mai putea gasi
Ce n-a vazut Parisul
Parfumul ce-a ramas,
Raspunsul fara glas

Te asteptam pe Edgar Quinet
Sa iesi de la Litere
Si hoinaream intreaga zi
Pe strazile uitate
In povestiri ne pierdeam
Cu ochii celuilalt visam
Urcam la mine in mansarda
In noptile de vara calda
Si ne credeam doi partizani
Ascunsi in noapte
Dezbracati pe podea
Eram al tau, erai a mea

Inima mi se opreste in loc. Te vad si ma trec fiori. Incerc sa te ignor, insa trupul meu ma poarta spre tine. Vreau sa ma port firesc, ca pana acum, insa mainile mele nu se pot stapani sa nu te atinga. Te vreau, insa mi-e prea frica. Stiu ca in minutul urmator ai pleca si nu te-ai mai intoarce. Jocul asta te tine in cursa si nu-mi permit sa las garda jos. Esti asa opac..nu pot sa vad nimic dincolo de masca pe care o afisezi. Oare ce simti tu, ce vrei tu? Oare e un joc sau e mai mult de atat, sau nu e de fapt nimic? Si totusi privirea ta,.. Mana ta ma innebuneste. Sa fie oare mangaierea ta atat de mincinoasa incat sa ma insel atat de mult? Oare cum ai aparut tu in viata mea? As vrea sa cred ca esti ingerul care a venit sa ma salveze, insa cred cu tarie ca mai degraba o sa ma distrugi daca te las sa intrii, daca-mi permit sa simt ceva. Asa ca deocamdata inca ma mai joc. Dar e periculos sa te joci cu focul, intr-un final tot te arzi. Si-atunci cine o sa ma stinga?

Take a chance, take a risk!

Intra…usa e deschisa, insa inchide-o dupa tine si arunca departe cheia. Acum suntem doar noi doi, in lumea noastra, Incet, nu te grabi. Savureaza! ….si tare ma tem ca m-am pierdut…nu mai stiu drumul inapoi….I`m lost without you.

chiar traim intr-o lume plina de nebuni, inclusiv tu si tu si tu si mai ales eu si prietenii mei. this is sick!! bine, nu cred ca sunt singurul om cu prieteni care o iau razna si tu dupa ei, dar noi demni de blanoz distrusos.:)) si cel mai nebun lucru e cand ii incurajegi in nebunia lor si apoi te plangi de ei, desi stiai de la inceput cum vor decurge lucrurile, poate chiar si finalitatea lor, desi acolo mereu te trezesti cu o surpriza. dar, de altfel, ce plictisitoare ar fi viata si lumea daca n-ar fi nebuna. ar fi prea previzibila. mai bine mori inainte de termen in urma unei supradoze de nebunie gen te-arunci in cap de pe treptele scarii ca ti-e prea lene sa le cobori.:)) pana si gandurile au luat-o razna. nimic nu mai e intreg/sanatos/normal in viata asta. asa ca cel mai bine ar fi sa profitam de nebunia asta pana nu vom fi obligati sa ne tratam si sa devenim “normali”.

“but we will never gonna survive unless we are a little crazy”

E una din acele seri in care nu pot sa dorm, in care mii de ganduri mi se plimba prin cap, mai degraba mii de intebari, al caror raspuns probabil nu-l voi sti niciodata.

Mii si mii de intrebari: De ce asa? De ce nu altfel? De ce acum? De ce mie? De ce? De ce?….

Si ca in fiecare seara de genul, stau si ma uit pe geam incercand sa gonesc aceste ganduri. Numai ca azi ceva e schimbat in peisaj…ceva ce ma fascineaza..

…un stalp de iluminat, care se tot stinge si s-aprinde. o fi stricat sau o fi patit el ceva rau…si totusi nu se da batut: de fiecare data cand se stinge, o lumina mica si difuza palpaie pana ilumineaza iar la intensitate maxima. Si stau si ma uit la stalpul asta si ma gandesc ca pana si el are mai multa putere de lupta decat multi dintre ei, decat mine. Ar putea foarte bine sa se stinga si sa astepte pe cineva sa vina si sa-l repare, insa el tot incearca sa-si revina de unul singur. Pentru ca datoria lui este sa ilumineze seara, sa faca intunericul mai putin infricosator, sa nu lase lumea in bezna…are o cauza si lupta pentru ea…e un stalp puternic…nu se lasa asa usor…o sa ilumineze pana la ultima licarire.

Asta seara eu sunt un stalp de iluminat si-o sa-ncerc sa fac lumina in gandurile mele..poate asa or sa ma lase si pe mine sa adorm, sa nu ma mai zbat intre atatea dece-uri.So:

De ce asa? – Pentru ca altfel nu s-a putut.

De ce nu altfel? – Pentru ca poate altfel ar fi fost mai rau

De ce acum? – Pentru ca atunci ar fi fost prea devreme si mai tarziu or sa fie altele.

De ce mie? – Pentru ca poate e randul meu.

De ce?.. – DE CE NU?

Daca ti-as fi zis atunci ca Te iubesc ar fi schimbat cu ceva lucrurile? Macar ai fi calcat cu mila pe inima mea si nu ai fi frant-o definitiv cum ai facut-o. ma intriga faptul ca esti asa de fericit; totodata ma bucura pentru ca asta imi doream…sa fii fericit..dar cu Mine! pe mine de ce nu ma poti iubi? Ce e atat de gresit cu mine incat te-ai indepartat de tot?

Niciun cuvant, nicio veste despre tine..atatea luni de zile.Te-am cautat peste tot cu frica prazii ce simte patul pustii vanatorului in ceafa, caci stiu  ca daca ne-am vedea m-ai omori, m-ai distruge cu indiferenta ta, cu chipul tau senin si privirea ta jucausa care parca imi striga in fata “Stiu ca ma iubesti, dar eu nu te mai vreau!!” Si poate ca ai dreptate cand spui asta, caci cine ar putea sa ma iubeasca asa defecta?Dar sunt defecta din cauza ta, asa ca tu fa-ma bine la loc!Intregeste-ma!!Da-ma inapoi! mi-ai luat fericirea..inima. O simti cum bate, cum se zbate?Ar trebui caci o tii in palma, in mana si-o strangi, atat de tare incat abia mai razbeste sa bata. Dar in curand o sa se opreasca, si-atunci am sa ma opresc si eu, in fata ta, si-am sa-ti urlu “M-ai ucis!!”

Si-atunci o sa ma privesti zambind spunandu-mi” Erai moarta de mult, caci fara mine in viata ta, tu nu existi!” si-o sa ma saruti pe frunte punandu-mi in palme inima. Si-ai disparut!

Si te priveam inima-mi draga, asa cum stateai tu moarta si ma-ntrebam Ce fac acum? Cum te inviu? Si-am inceput sa plang de mila ta, ca l-am lasat sa mi te-omoare, ca n-a stiut sa te pretuiasca. Ce ma fac eu cu o inima moarta? Erai asa de mica…ca o pruna stafidita..ca o floare ofilita. si te-am privit asa minute intregi si am decis sa te arunc. stiu, iarta-ma, dar ce sa fac eu cu tine?Nu pot sa te pun la loc, n-ar avea rost. Esti moarta, si cu tine ori fara tine, la fel de moarta sunt si eu.

La naiba!, zic si te arunc. Si plec fara sa ma uit inapoi, insa o voce ma opreste”Dominisoara, ma iertati, dar cred ca v-ati pierdut inima. ar fi pacat, o inima asa  frumoasa!”

Erai tu, infloritoare..si bateai asa de tare..te-am pus inima la loc in piept si-am jurat sa te pastrez..caci nimeni, niciodata n-o sa mi te mai ia!

sub influenta halucinogena a celor de la the doors ma gandesc la sfarsit…destinatia finala in aceasta calatorie turbulenta. sunt un saman iar viziunea mea infatiseaza un cutit si-o crima, insa eu tot in viata. cateodata am porniri criminale, iar toate ganduile astea se indreapta spre tine. vedea-te-as mort!:)) nu, serios! daca as avea forta launtrica si inconstienta unui umblator prin fum, as infige fara pic de ramuscare cutitul in tine..si-apoi ti-as bea sangele in cupa victoriei. ti-as scoate inima si ti-as lega-o in lanturi facand-o sclava mea pentru totdeauna. ti-as taia limba ca sa nu mai poti vorbi, sa nu ma mai poti amagi, sa nu mai poti spune “te iubesc” alteia. te-as distruge..incet, incet..si m-as bucura de fiecare clipa. in  nebunia mea deliranta te-as arde, te-as incinera si m-as ingropa in cenusa ta si-as inhala-o pe toata, liniuta cu liniuta. si-apoi ma vei ucide din interior, putin cate putin, din ce in ce mai des, din nou si din nou. si-mi voi gasi sfarsitul asa cum mi-am gasit si inceputul…in tine!! si ne vom reincarna intr-o singura fiinta…noi doi in vesnicie.