Lonely Petunia in an onion patch

Salveaza-te pe tine, iubeste-te pe tine, apoi pe ceilalti…

imi tin capul in palme si ma minunez inca de paranoia care ma cuprinde. mi-e atat de frica sa te pierd incat un telefon inchis mi-e calau. deja vu, totul imi este atat de familiar, incat durerea asta nu este absurda. nu sunt absurda. poate nebuna, dar asta stiai, si e singurul lucru care ne tine impreuna. nebunia mea si acel ceva al tau care te impinge spre mine de fiecare data. si nu stiu care este motorul acestei actiuni nesabuite din partea ta, si nu-l pot controla si asta ma sperie pentru ca am nevoie sa-l manipulez cat sa te impinga mereu catre mine. imi este atat de cunoscut momentul asta incat nu stiu daca mai sunt in prezent sau automat m-au transportat atunci, atunci cand fara sa ma astept, a plecat, a disparut din viata mea. insa, daca este doar o reconstituire a ceea ce a fost atunci, un alt el,paradoxal cu acelasi nume camuflat intr-un pseudonume, atunci ma simt mai linistita, petru ca asta inseamna ca o sa se intoarca. dar sper sa nu fie acesta scenariu, ar fi prea macabru, chiar si pentru mine. n-as putea, asa ca te rog, apari, reapari, revino..in visul meu, in viata mea.

vocea ta din difuzor ma invaluie si ma zgarie pe brate, pe spate, pe piept si se opreste ca un pumnal in stomac. inchid ochii si parca esti cu mine. si ii deshid si nu simt decat durerea acuta a pumnalului infipt cat mai adanc. iti  aud vocea indepartandu-se si nu stiu cum s-o opresc. dau rewind si nimic…vocea ta se pierde…sau ma pierd eu. ochii mei vad un hol lung. in dreapta o camera cu pereti galbeni, un pat cu o cuvertura portocalie si pe perete un artizanat cu o buburuza. o buburuza! care se transforma in o picatura de sange. se prelinge de-a lungul bratului. o fi al tau, al meu? nu-mi dau seama. iti aud vocea dar nu te vad, pur si simplu nu te gasesc. caut bezmetic prin casa, dar nu te gasesc. dau de o poza cu tine de cand erai mic, sau cel putin cred ca esti tu…semanati. copil gingas..ma priveste bland si-mi zice “nu este aici! mai bine pleci..cat mai poti” scap poza din mana si rama se sparge….inca niste buburuze. totusi vocea ta, cat de sonora, cat de pregnanta. ” nu-i pentru oricine, nu-i pentru rau, nu-i pentru bine” se aude din spatele unei usi. stau in fata ei si ascult, ascult ” sunt un intrus in viata asta, o simt pe propria piele”. mana se plimba de-a lungul usii, incearca sa gaseasca clanta, insa usa pare ca zidita in perete. atunci incep si zgarii, sa sap cu unghiile, sa incerc sa-i fac o gaura prin care sa intru. sigur esti acolo…vocea ta…de-acolo vine. cu degetele pline de sange desfac bucata cu bucata din usa, si o lumina orbitoare vine din partea cealalta. reusesc sa ajung de partea cealalta a usii si ma trezesc iar in fata calculatorului. si iar inchid ochii tinandu-i deschisi.