Lonely Petunia in an onion patch

daca as fi stiut de la inceput cum avea sa se termine totul m-as fi oprit la jumatate sa iau o gura de curaj pentru ce avea sa urmeze…dar n-as fi schimbat nimic. poate doar as fi dat glas gandurilor mele ce ma insoteau la fiecare pas, insa n-aveam forta sa le rostesc..sau poate le-as fi eliminat din ecuatie pentru a ma elibera de framantarile care nu ma lasau sa ma bucur pe deplin de prezenta ta, nu m-as mai fi gandit atat de des unde avea sa ne duca drumul asta pe care pasim, poate ca n-as fi observat pietricica aceea ce ne statea in cale si care prea curand s-a transformat intr-un adevarat zis chinezesc ce avea sa ne desparta..dar inevitabilul, care era extrem de previzibil, insa nu voiam sa-i dau crezare, s-a produs…am ajuns in fata zidului si ne-am oprit..si i-am admirat grandoarea…tu mi-ai dat drumul la mana si ai plecat, eu am ramas sa privesc zidul…si l-am privit, si l-am privit si inca il privesc..si sper sa gasesc in el o fisura ceva, o crapatura cat de mica pe care am s-o fac eu mare cat sa incapem prin ea si sa ne contnuam drumul…dar zidul e prea mare, prea coplesitor…iar tu ai plecat fara ca eu sa bag de seama. m-asteptam sa-mi spui sa vin cu tine, dar n-ai facut-o..dar eu inca mai sper sa gasesc un loc prin care sa trecem de partea cealalta a zidului..poate ca acolo drumul va fi mai lin…dar timpul e prea scurt, iar zidul asta e prea mare. n-ai vrea sa te opresti, sa ma astepti pana gasesc o portita de iesire sau…si mai bine…n-ai vrea sa vii sa ma ajuti? In doi totul este mai usor…